Panorama Socială

ABORDAREA CREATĂ DE LUKAS DERKS

PPanorama Socială este un instrument psihologic prin care poate fi analizată și schimbată harta mentală a lumii sociale pe care oamenii o creează la nivel inconștient.

De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama, ne-am fixat propriile poziții în societate, în panorama noastră socială. Asta înseamnă că noi continuăm să fim cine suntem, chiar dacă ne-am dorit să fim altfel și relaționăm cu anumite persoane, chiar dacă ne-am dori să o facem altfel.  În acest model, relațiile interpersonale sunt explicate drept construcții cognitive în spațiul mental, adică modul în care ne reprezentăm persoanele relevante într-un anumit loc simbolic din mintea noastră, iar acel loc determină calitatea emoțională a acelei relații. Problemele legate de relațiile intime, de prietenie și profesionale, de încrederea în sine, dar și problemele de natură conflictuală ce pot apărea în grupuri sociale precum familiile, echipele și organizațiile pot fi relativ ușor analizate și rezolvate cu ajutorul modelului Panoramei Sociale.

DESPRE PANORAMA SOCIALĂ

Descrierea abordării

De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama, ne-am fixat propriile poziții în societate, în panorama noastră socială. Asta înseamnă că noi continuăm să fim cine suntem, chiar dacă ne-am dori să fim altfel și să relaționăm într-un anume fel cu anumite persoane, chiar dacă ne-am dori să o facem altfel. În acest model, relațiile interpersonale sunt explicate drept construcții cognitive în spațiul mental, adică modul în care ne reprezentăm persoanele relevante într-un anumit loc simbolic din mintea noastră, iar acel loc determină calitatea emoțională a acelei relații. Problemele legate de relațiile intime, de prietenie și profesionale, de încrederea în sine, dar și problemele de natură conflictuală ce pot apărea în grupuri sociale precum familiile, echipele și organizațiile, pot fi relativ ușor analizate și rezolvate cu ajutorul modelului Panoramei Sociale.

Metoda Panorama Socială

Origine

Încă din pântec omul este fortat să-și creeze o reprezentare a realității înconjurătoare, fiind forțat de către simțurile și neurologia sa. Din multitudinea de experiențe și informații omul începe să generalizeze și să reducă automat toate acestea sub forma unor reprezentări în memoria sa. Deși acest model este necesar funcționării corecte în lumea înconjurătoare, el însă nu este întotdeauna perfect, deoarece, reducând complexitatea enormă a acestora la un sistem de abstractizări, el reprezintă realitatea într-un mod distorsionat, hipergeneralizat și limitat. Acest model asupra lumii se extinde de multe ori și la nivelul hărții mentale sociale și cel mai adesea acesta are forma unei panorame în care plasează, într-o anumită poziție simbolică, fiecare persoană importantă din viața ei.

Învățare

Modul în care omul învață în primii ani de viață, printre care și modul de a relaționa cu alte persoane, conduce la o competență inconștientă. Aceasta înseamnă că modul de relaționare cu celelalte persoane este realizat în mare parte într-un mod inconștient. Metoda Panorama Socială este o tehnică excelentă în confruntarea cu acest proces cognitiv considerat inaccesibil, automat și rapid. Astfel relațiile interpersonale nu mai sunt fenomene incontrolabile, ci devin rezultate ale creației conștientului, deoarece un specialist format în această metodă poate facilita conștientizarea clientului său de a face diferența între oamenii – în carne-și-oase și reprezentările lor mentale.

Relaționare

Deoarece această hartă relațională este una de natura inconștientă, majoritatea oamenillor nu conștientizează faptul că ei păstrează imagini cu persoanele relevante în memoria lor. Aceștia nu-și dau seama că plasează persoanele într-un anumit loc, iar Metoda Panorama Socială îi face să-i conștientizeze, pentru că locul simbolic în care este plasată o persoană importantă influențează calitatea emoțională a relației cu acea persoană. Astfel, în cazul unui conflict inter-personal, totul se reduce la modul in care oamenii își reprezintă persoanele cu care întâmpină aceste dificultăți, specialiștii formați în metoda Panoramei Sociale, putând schimba percepția clientului lor asupra acestor persoane. În acest mod fiind posibilă analizarea, schimbarea și îmbunătățirea relațiilor umane de orice tip (de prietenie, intime, familiale, profesionale și ierarhice).

Identitate

Tiparul după care ne-am construit propria panoramă socială va decide cine anume crede persoana că este și cine crede că sunt celelalte persoane, deoarece fiind în mijlocul propriei panorame sociale, ea își crează inconștient propria poziție și rol în spațiul social. Astfel, putem cunoaște modul în care persoana se reprezintă pe sine, unde anume se află și ceea ce poate fi analizat și schimbat pentru a crea un echilibru între cum se percepe ea și cum îi percepe pe ceilalți, clientul putându-și crea o nouă panoramă socială adecvată nevoilor și dorințelor sale.

Legătura dintre NLP și Metoda Panorama Socială

În NLP există conceptul de hartă a lumii, iar în aceasta există harta lumii sociale, ce însumează toate relațiile interpersonale, ierarhiile și categorizările sociale, fiind produsul sub-modalităților. Panorama Socială reprezintă un model ce descrie tiparul după care oamenii își construiesc și se raportează la harta lor socială, iar modul în care ne reprezentăm aceste persoane este influențat de procesele cognitive și naturale de generalizare, ștergere și distorsionare.

Diferența dintre Panorama Socială și Constelațiile Familiale

Metoda Panorama Socială a fost dezvoltată în mod independent față de metoda Constelațiilor Familiale, Lucas Derks începuse deja cercetările pentru modelul ce avea să devină Panorama Socială atunci când a intrat în contact cu modelul lui Bert Hellinger. În acel moment Lucas Derks s-a simțit incurajat să continue în dezvoltarea Panoramei Sociale deoarece modelul Constelațiilor Familiale a confirmat în mod independent importanța psihologiei spațiului mental în reprezentarea hărții sociale inconștiente.

Asemănări există într-o oarecare măsură, deoarece Constelațiile Familiale deplasează persoanele relevante clientului în spațiul fizic, proces, care din perspectiva lui Lucas Derks este realizat de către client în cadrul Panoramei Sociale interne. În lucrul cu metoda Constelațiilor Familiale, ceilalți participanți dau procesului o notă mai dramatică, spectaculoasă și spontană, dar în același timp, pentru buna desfășurare a sesiunii, facilitatorul are nevoie de un grup de persoane potrivite cu rolurile oamenilor relevanți din viața clientului său.

Când se lucrează în cabinet cu clientul, Panorama Socială are un caracter mai practic, deoarece rezultatul poate fi testat chiar în acel moment, iar conținutul clientului provine 99% din partea acestuia, nefiind alterat de interpretarea altor persoane. Facilitatorul contează și se încrede în harta socială inconștientă a clientului său. Astfel, în final, clientul percepe rezultatul procesului ca izvorând din propria sa clarificare și mai puțin din partea efortului depus de către facilitator.

PANORAMA SOCIALĂ

Training intensiv 2019

Vă rugăm să vă inscrieți din timp la training-ul intensiv de 5 zile cu Lucas Derks pentru anul 2019.

Detalii training 2019

PANORAMA SOCIALĂ

Training intensiv 2018

Al treilea training intensiv de 5 zile cu Lucas Derks a avut loc în 2018.

Detalii training 2018

PANORAMA SOCIALĂ

Training intensiv 2017

Al doilea training intensiv de 5 zile cu Lucas Derks a avut loc în 2017.

Detalii training 2017
training Panorama Socială mai 2016

PANORAMA SOCIALĂ

Training intensiv 2016

Între 7 – 11 mai 2016 s-a desfășurat primul training Panorama Socială cu Lucas Derks, la București.

Detalii training 2016

Testimoniale cursanți

Recomand acest curs tuturor acelor persoane care doresc sa gaseasca o alta metoda prin care pot ajuta clientii sa-si depaseasca blocajele. Din punctul meu de vedere, cursul este foarte bine structurat, informatiile primite sunt relevante si experienta este foarte placuta.

Anamaria Vladu, Psihoterapeut

Social Panorama a fost pentru mine o experienta minunata, alaturi de un om extraordinar si un profesionist excelent. Multumesc Lucas! Aceasta abordare m-a ajutat sa abordez situatiile atat in lucrul individual, cat si in lucrul cu grupurile, dintr-o perspective noua, mai strucutrata si mai bogata ca resurse.

Laura-Maria Cojocaru , Trainer NLP, Psihoterapeut

A fost util să lucrez cu un trainer flexibil. Atmosfera grupului a fost suficient de securizanta încât lucrul cu ceilalți colegi a fost și el instructiv. În special, am apreciat lucrul asupra unor teme ce țin de doliu, autoritate sau convingeri iraționale. Aș menționa și că a rezonat cu a trata problemele în termeni spațiali și fără a cere informații personale de la client.

Andrei Petre , Psiholog

Un training excepțional care asigură un pachet de informații foarte valoros și util. Lucas este un trainer profesionsit la care să vede că are multă experiență în spate, lucru care pe mine m-a ajutat să învăț ușor și plăcut. Recomand cu mare plăcere acest training și consider informația foarte utilă pentru orice persoana care lucrează în consiliere, medii terapeutice sau de training.

Andra Tănăsescu, Trainer NLP, Psiholog

Este plăcerea mea să recomand cursul de formare în Panorama Socială coordonat de către Lucas. Consider cursul plin de insight-uri, practic și potrivit pentru lucrul în diferite contexte. Lucas are o mare cunoaștere a metodologiei, ceea ce da încredere și imbold în folsoirea  acesteia în orice context (ce ține de relațiile inter-umane).

Mulțumesc Lucas, vă doresc toate cele bune și succes în ceea ce faceți.

Dr. Lilia Dicu, Master Certified Coach